„M-am căsătorit cu Gelu, dar îl iubeam în secret pe Marin. Nu m-am putut abţine şi am devenit amanţi”

Au trecut ani multi de la intamplarile pe care le povestesc, dar in inima mea sunt toate atat de vii, de parca s-ar fi intamplat ieri. Cum era sa uit ca barbatul pe care-l iubeam si-a luat zilele

din cauza mea? Și cum as fi putut sa trec peste moartea baiatului meu, fiul lui? Sau peste faptul ca sotul meu si fiica mea m-au renegat? M-am hotarat sa va scriu din dorinta de a impartasi singuratatea batranetii cu alti oameni, a scris cititoarea potrivit landia.ro. Port cu mine

povara multor ani. Ochii mei au vazut multe in peste 70 de ani de viata. Din pacate, pentru tot ce mi se intampla, e doar vina mea. Din aceasta cauza traiesc astazi la limita saraciei, cautand in gunoaie ca sa imi cumpar o paine.

În tinerete am fost o fata frumoasa foc. Aveam parul lung, roscat si carliontat. Baietii se inghesuiau sa ma ceara de nevasta. Tata, fost om politic al vremurilor de atunci, nu isi permitea sa ma dea dupa oricine. A aranjat o casatorie cu un baiat de familie buna, Gelu, si ne-a dat o casa

cu gradina in dar de nunta. Eu il iubeam pe ascuns pe Marin. Și Marin ma iubea. Era baiat sarac. Familia lui traia intr-o casa saracacioasa, la tara. Avea inca patru frati. Eu eram singura la parinti. Nici in ruptul capului nu ar fi acceptat tata sa ma marit cu el. M-am supus deciziei sale.

La 20 de ani, semnam la primarie. Aveam o rochie lunga, alba, din voal, si capul acoperit cu o palarie. O adusese un unchi de la Paris. Toata ziua aceea, ochii mi-au lacrimat. Ma gandeam la Marin, baiatul pe care il doream langa mine. Nu stiam cum sa ma descurc in acea casnicie.

Dupa nunta, am inceput sa ma vad pe ascuns cu Marin. Cand Gelu era plecat noaptea la munca, Marin venea la noi acasa si ramanea pana in zori. Înainte de a ma marita, nu avusesem legaturi intime, caci asa erau vremurile atunci, fetele trebuiau sa fie domnisoare in noaptea nuntii.

Am ramas insarcinata peste vreo trei luni. Nu stiam al cui era copilul. Primul meu gand a fost sa scap de Marin, ca sa nu imi pun casnicia in pericol. L-am anuntat ca renuntam la noi, la iubirea noastra.

— Cum sa faci asta, Tantica? O sa traiesti tot restul vietii langa un om care nu iti ofera atentie si o sa ai sufletul gol.

— Totul trece prin stomac, Marine. Daca fug cu tine acum si il las pe Gelu, ce imi oferi?

Marin a plecat. Nu mi-a mai dat nicio veste in saptamanile ce au urmat. Deja mi se vedea burta cand m-am intalnit cu Magda, sora lui, singura care stia de aventura noastra. Era imbracata in negru.

— Magda, porti doliu? Ce este cu tine?

— A murit Marin, saptamana trecuta.

— Marin? Cum sa moara?

— S-a spanzurat.

Cateva luni mi-am plans durerea pe ascuns. Eram tot timpul trista. Ma rugam in gand ca acel copil sa fie al lui Marin, ca macar cu atat sa raman din dragostea noastra. Ma simteam vinovata ca nu avusesem curaj sa aleg iubirea lui. Am ales confortul.

Am nascut un baiat pe care l-am numit Bogdan. Era bucatica rupta din Marin. Nimeni nu a observat ca nu semana deloc cu Gelu. La Marin nu se puteau gandi, oricum era mort. Gelu era mandru tare de odorul sau. Tot orasul a aflat ca i-a nascut nevasta un baiat care sa-i duca numele mai departe.

Citeste continuarea