Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a afirmat sâmbătă, că părinţii trebuie să completeze în declaraţia pe propria răspundere atunci când copilul
merge la şcoală dacă acesta a avut simptome în ultimele zile. El a precizat că acel documente este un lucru elementar şi de siguranţă pentru fiecare dintre noi. “Când intrăm într-un spital, când
intrăm într-o unitate medicală, când intrăm într-o unitate balneară, cum a fost astăzi, fiecare dintre noi completăm o declaraţie pe propria răspundere. La fel şi pentru copii când merg la
şcoală, atât pentru binele copilului fiecăruia dintre noi, cât şi pentru ceilalţi copii, ar trebui să completăm această declaraţie în care
spunem dacă copilul nostru în ultimele zile a prezentat nişte semne. Cred că este un lucru elementar şi un lucru de siguranţă pentru fiecare dintre noi. Haideţi să nu complicăm
această declaraţie”, a declarat Nelu Tătaru, sâmbătă, la Constanţa, potrivit News.ro. El a precizat că autorităţile nu au pretenţia ca păritele să se erijeze într-un medic prin
acea declaraţie. “Nici nu am avut pretenţia ca părintele să se erijeze într-un medic, dar să ne dea nişte simptome pe care le-a avut în ultima perioadă pentru ca cel care face acel triaj observaţional la început să aibă un reper în desfăşurarea
acestui triaj observaţional pentru a-l completa pe cel epidemiologic”, a explicat ministrul. Tătaru a fost întrebat ce părere are despre faptul că în proiectul legat de declaraţia pe propria
răspundere este invocat un articol din Codul Penal care nu are legătură cu falsul în declaraţii, ci pedepseşte mita.“Eu nu am m-am referit la acest articol, personal, ca ministru al Sănătăţii. Am recomandat doar ca pentru fiecare
părinte care îşi cunoaşte cel mai bine copilul să-şi poată evalua, să ne ajute într-o anchetă preliminară, atât observaţională, cât şi ancheta epidemiologică în desfăşurare. Acea simptomatologie pe care un copil este
posibil să o aibă în ultimele zile este punctul de începere al unei anchete epidemiologice în contextul în care acel copil va veni în colectivitate”, a spus ministrul, care a precizat că va verifica acea situaţie şi o va modifica. Ministrul Educaţiei,
Monica Anisie, a afirmat joi, referitor la declaraţia pe propria răspundere pe care părinţii trebuie să o completeze la revenirea copiilor la şcoală, că ar trebui introdusă în text sintagma ”după
cum cunosc”, întrucât există posibilitatea ca părintele să greşească, să nu îşi dea seama că propriul copil este bolnav. ”Nu putem să spunem că din start părintele este de rea credinţă şi aduce copilul bolnav la şcoală. Cred cu tărie
că este momentul să ne asumăm responsabilitatea cu toţii, să revenim în spaţiul şcolii, dar şi eu ca părinte trebuie să fiu responsabil şi să nu îmi aduc copilul la şcoală dacă văd că îi este rău, pentru că îi protejez şi pe ceilalţi copii, îmi protejez
propria familie şi propriul copil”, spune Anisie. Vicepremierul Raluca Turcan a declarat sâmbătă că părinţii trebuie să fie responsabili în desfăşurarea procesului de începere a noului an şcolar
pe 14 septembrie şi să declare pe proprie răspundere dacă este sănătos copilul atunci când îl trimit la şcoală. Ea a adăugat că nu au fost discuţii în Guvern despre schimbarea acestei declaraţii. „Părinţii trebuie să fie solidari în
desfăşurarea acestui proces de începere a anului şcolar şi de continuare a anului şcolar. Nu poţi să gestionezi doar la nivel de Minister al Educaţiei, doar la nivel de şcoală începerea anului şcolar fără să atragi părinţii. Părinţii trebuie să îşi
verifice copiii în fiecare dimineaţă dacă nu au simptome, dacă nu au febră, dacă pot să îşi trimită copiii la şcoală, pentru că nu e vorba doar
de sănătatea copilului lor, ci de sănătatea întregii comunităţi în care aceştia intră”, a afirmat Raluca Turcan, într-o conferinţă de presă susţinută sâmbătă la Sibiu. scrie stirileprotv.ro citat de ombun.