Grupul de Comunicare Strategică a anunţat miercuri 5.343 de noi cazuri de infectare cu SARS-COV-2, 107 decese şi 861
de persoane internate la Terapie Intensivă, fiind cel mai grav bilanţ zilnic de la declanşarea pandemiei de COVID-19.
UPDATE ora 18:00. Klaus Iohannis susţine o conferinţă de presă. Șeful statului a vorbit despre modalitățile concrete prin care România va putea accesa și utiliza cât mai eficient fondurile europene.
S-au stabilit 12 direcții prioritare.
”Am avut astăzi o întâlnire cu premierul şi cu miniştrii cu atribuţii în domeniul gestionării fondurilor europene pentru a analiza stadiul
pregătirii planului naţional de redresare şi rezilienţă. Am obţinut la reuniunea Consiliului European din iulie circa 80 milarde euro. Peste 30 miliarde de euro o vom folosi pentru a accelera revigoarea economică post pandemie.
Acest plan va trebui aprobat de Comisia Europeană cel mai târziu până în luna aprilie a anului viitor şi vor exista anumite condiţionalităţi în utilizarea cestor fonduri. E vorba de asigurarea reformelor structurale, de digitalizare.
Toate acestea sunt necesare pentru ca economia să se dezvolte durabil pe termen mediu şi lung. Fondurile la care mă refer reprezintă o oportunitate istorică de a dezvolta România
de a construi autostrăzi, căi ferate, de a implementa programe de digitalizare în economie, în admistraţie. Sunt fonduri care vor permite investiţii majore în educaţie şi sănătate.
Toate acest fonduri vor contribui semnificativ la creşterea calităţii vieţii fiecăruia dintre noi. Am stabilit 12 direcţii prioritate – sănătate, educaţie, digitalizare şi combaterea atacurilor
cibernetice, transport durabil, combaterea schimbărilor climatice, protecţia mediului, energie, eficienţă energetică, mobilitate urbană, mediul de afaceri, cercetare şi inovare şi creşterea capacităţii de relizienţă în domeniul sanitar şi alimentar”, a declarat preşedintele.