Ce ritual strict au Brigitte și Florin Pastramă. Încep ziua cu el, mereu, și nu îl încalcă niciodată

Brigitte este căsătorită cu Florin Pastramă, cu care are o relație cu suișuri și coborâșuri. Ambii speră la mai bine, punându-și toată nădejdea în Dumnezeu, pe care îl invocă constant,

îndeosebi de când s-au botezat în religia penticostală. Ei au un ritual cu care își încep ziua, pe care-l respectă încă de când erau în show-ul ”Ferma”, acolo unde s-au cunoscut.

Brigitte și Florin Pastramă, ritual de dimineață
„În urmă cu șapte ani și jumătate m-am convertit la religia penticostală și de atunci nu mai consum alcool. Nu am încercat să-l conving (n.r. pe Ilie Năstase), ci a văzut multe schimbări în viața ea,

după ce am mers să cer ajutorul lui Dumnezeu”, spunea Brigitte Pastramă într-un interviu pentru ”XNS” (Antena 1) din 2017.

Mai târziu, după ce s-a despărțit de fostul tenismen și și-a găsit dragostea în ”Ferma”, pe Florin Pastramă, a dus aceeași viață. Mai mult, bărbatul a făcut actul suprem de iubire pentru ea: a decis să-și schimbe religia.

„Abia aştept să fac un copil. Am pus stop la viaţa pe care o aveam, cu ieşitul în weekend, la fete drăguţe. Îmi doresc să am o familie în Domnul. Am avut viaţa pe care am avut-o până la 40 de ani, nu mai vreau golăneală. Fiecare este cu religia lui, eu sunt tot penticostal. M-am născut ortodox.

M-am botezat penticostal pentru Dumnezeu. Şi sora mrea este măritată cu un penticostal. Acum m-am liniştit, am tot ce îmi trebuie acasă”, povestea Florin Pastramă la o emisiune TV, în 2019.

„Citim Biblia, facem o rugăciune și începem ziua”
Aflați ”în aceeași barcă”, cei doi soți și-au conturat un ritual pe care îl respectă nemijlocit: ruga. Citesc Biblia de dimineață, cam 5 pagini pe zi, apoi fac o rugăciune și își încep propriu-zis ziua.

„În fiecare dimineață citesc Biblia. La început nu băgam în seamă, dar apoi mi-am dat seama că e mai bine pentru mine să încep cu cititul Bibliei pentru a ne merge bine toată ziua. Așa că citesc cam

5 pagini pe zi de luni până sâmbătă. Bineînțeles că Florin, de când suntem împreună, citește și el alături de mine Biblia și apoi facem o rugăciune și începem ziua”, a spus Brigitte în show-ul pe care îl are împreună cu soțul pe Antena Stars.

Familia Pastramă a arătat în emisiunea care îi are ca protagoniști la Antena Stars că este credincioasă. Cuplul merge la biserică regulat și se roagă în fiecare dimineață și de fiecare dată înainte de masă. scrie playtech.ro