Ultima Ora! Unde s-ar putea redeschide școlile în România.

Consiliul Naţional al Elevilor forțează redeschiderea școlilor, în localitățile unde rata de infectare este mică. În acest sens, s-a depus o solicitare pentru descentralizarea deciziei privind trecerea orelor în mediul online în toată țara.

Consiliul Naţional al Elevilor spune unde ar putea fi redeschișe școlile
Reprezentanţii Consiliului Naţional al Elevilor arată, într-un comunicat de presă transmis luni, că în 11 ianuarie se va încheia vacanţa de iarnă, iar elevii se vor întoarce la şcoală tot în mediul online, conform anunţurilor făcute de către Ministerul Educaţiei.

“Încă de la suspendarea cursurilor în luna noiembrie, Consiliul Naţional al Elevilor a fost în permanentă legătură cu elevii din întreaga ţară. Majoritatea colegilor noştri ne-au transmis că şcoala online este obositoare, ineficientă

şi complet nesustenabilă pe termen lung. Ţinând cont de faptul că ne apropiem vertiginos de examenele naţionale, de al doilea semestru al acestui an şcolar şi că multe localităţi din ţară se află sub indicele de 3 cazuri/mia de locuitori, solicităm Ministerului Educaţiei să descentralizeze din nou decizia

privind redeschiderea unităţilor de învăţământ, în funcţie de rata incidenţei la nivel local, asigurând, în acelaşi timp, materialele sanitare necesare desfăşurării cursurilor în siguranţă”, scrie în comunicat.

”Creşterea ratei analfabetismului funcţional ne bate la uşă”

Consiliul Elevilor trage un semnal de alarmă și solicită realizarea unei strategii fezabile de învăţare remedială, altfel lacunele acumulate de elevi pe perioada pandemiei de coronavirus se vor acutiza.

Consiliul mai solicită demararea discuțiilor pe tema examenelor naționale, pentru a se lua în calcul mai multe scenarii după care acestea se vor desfășura, iar elevii și școlile să fie deja pregătite pentru orice scenariu.

“Odată cu începerea anului 2021, e important să nu uităm faptul că educaţia se află, la momentul de faţă, într-un moment de cumpănă, iar

Ministerul Educaţiei trebuie să răspundă cu celeritate nevoilor sistemului de învăţământ: prezenţa la cursuri în format fizic, acolo unde situaţia epidemiologică o permite, şi realizarea unui plan de recuperare a materiei pentru elevii care nu au putut să participe la cursurile online, din cauza lipsei unui dispozitiv la internet. În caz contrar, rezultatele pe termen lung vor fi dezastruoase!

Creşterea ratei analfabetismului funcţional ne bate la uşă. Cu educaţia nu e de glumă! Solicităm Ministerului Educaţiei demararea procesului de dialog cu partenerii sociali, pentru a găsi cele mai bune soluţii pentru reînceperea cursurilor”, a declarat Rareş Voicu, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, citat în comunicat.

Ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, a declarat că reluarea cursurilor în clase este un termen nerealist pentru 11 ianuarie.

”Pe 11 ianuarie mi se pare mult prea scurt. Pe 11 ianuarie e termenul dintr-un calendar care a fost construit cu multe luni de zile în urmă. Revenirea la şcoală se va face ţinând seamă şi de ceea ce vor face alte state care se confruntă cu aceeaşi problemă″. scrie impact.ro